James Clavell Vârtejul Vol. 2




НазваJames Clavell Vârtejul Vol. 2
старонка6/53
Дата канвертавання27.11.2012
Памер2.88 Mb.
ТыпДокументы
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53

CAPITOLUL 43

VINERI

23 februarie l979


Lângă Tabriz Unu, în satul Abu Mard; ora 6,l7 dimineaţa. În lumina zorilor, chipul unui alt Mahmud, mullahul islamic-marxist, era contorsionat de furie.

- Te-ai culcat cu acest bărbat? strigă. În faţa lui Allah, mărturiseşte! Te-ai culcat cu el?

Azadeh se afla în genunchi în faţa lui, cuprinsă de panică.

- N-ai nici un drept să năvăleşti aşa...

- Te-ai culcat cu acest bărbat?

- Eu... eu sunt credincioasă soţului... soţului meu, gâfâi ea. Doar cu câteva secunde în urmă, ea şi Ross stăteau pe covor în colibă, mâncând grăbiţi mâncarea pe care i-o adusese, bucuroşi de a fi împreună, gata pentru a pleca imediat. Starostele primise recunoscător şi umil peşcheşul - patru rupii de aur pentru el şi una pe care i-o dăduse pe ascuns soţiei sale - spunându-le să se strecoare afară din sat prin pădure imediat ce-aveau să isprăvească de mâncat, binecuvântând-o, apoi uşa se izbise de perete, nişte străini năvăliseră înăuntru copleşindu-l cu numărul lor şi târându-i pe amândoi afară, aruncând-o pe ea la picioarele Iui Mahmud şi bătându-l pe Ross până când acesta căzuse în nesimţire.

- Sunt credincioasă, jur! Credincioasă!

- Credincioasă? De ce nu porţi chador?

Cea mai mare parte a sătenilor erau adunaţi în jurul lor, tăcuţi şi temători. O jumătate de duzină de bărbaţi înarmaţi stăteau sprijiniţi în armele lor, doi deasupra lui Ross, care zăcea trântit la pământ în zăpadă, inconştient, cu sângele scurgându-i-se din creştet.

- Purtam chadorul, dar l-am scos cât timp am mâncat.

- Ţi-ai scos chadorul într-o colibă cu uşa închisă, mâncând cu un străin? Ce altceva ţi-ai mai scos?

- Nimic, nimic! spuse şi mai înspăimântată, trăgându-şi şi mai strâns în jurul ei pufoaica descheiată. Mâncam doar şi nu e străin, doar un vechi prieten al me... vechi prieten al soţului meu...

Se corectase în grabă, dar scăparea nu trecu nebăgată în seamă.

- Abdullah Han e tatăl meu şi n-aveţi dreptul...

- Vechi prieten? Dacă nu eşti vinovată, n-aide ce să te temi! în faţa lui Allah, te-ai culcat cu el? Jură!

- Kalandar, trimite după tatăl meu! Trimite după el!

Kalandarul nu se mişcă. Toţi ochii o străpungeau. Neajutorată, văzu sângele pe zăpadă, Johnny al ei gemând, revenindu-şi în simţiri.

- Jur pe Allah că sunt credincioasă soţului meu! Ţipă ea.

Strigătul se ridică deasupra tuturor şi pătrunse în mintea lui Ross care se trezi.

- Răspunde la întrebare, femeie! Este "da" sau "nu"? în numele lui Allah, te-ai culcat cu el?

Mullahul stătea deasupra ei ca un corb bolnav. Sătenii aşteptau, copacii şi vântul aşteptau, toată lumea aştepta, chiar şi Allah.

Insha Allah.

Teama o părăsi. Locul ei fu luat de ură. Înălţă ochii, către el, privindu-l în faţă, pe Mahmud, şi se ridică în picioare.

- În numele lui Allah! Sunt şi-am fost întotdeauna credincioasă soţului meu! rosti ea. În numele lui Allah, da, l-am iubit pe acest bărbat cu mulţi ani în urmă. Cuvintele ei îi făcură pe mulţi dintre cei care erau acolo să se cutremure şi Ross fu uluit că ea recunoscuse.

- Târfă! Femeie stricată! Ţi-ai recunoscut deschis vinovăţia! Ai să fii pedepsită!

- Nu! strigă Ross, acoperindu-i glasul.

Se târî în genunchi şi deşi cei doi mujhadini aveau ţevile armelor îndreptate spre capul lui, îi ignoră.

- N-a fost vina înălţimii Sale. Eu, eu sunt de vină! Numai eu, numai eu!

- Ai să fii pedepsit, necredinciosule, nu te teme, spuse Mahmud, apoi se întoarse către săteni. Aţi auzit cu toţii că târfa a recunoscut destrăbălarea. Aţi auzit că şi necredinciosul a recunoscut. Pentru ea, aici, nu există decât o singură pedeapsă. Pentru necredincios... Ce-ar trebui să se întâmple cu necredinciosul?

Sătenii aşteptară. Mullahul nu era mullahul lor şi nici din satul lor. Nici măcar un mullah adevărat, ci un islamic-marxist. Venise nechemat. Nici unul nu ştia de ce venise acolo, doar că apăruse dintr-o dată, ca blestemul lui Allah, cu nişte revoluţionari de stânga, nici ei din satul lor. Nu erau adevăraţi şiiţi, nişte nebuni. Nu a spus Imamul de zeci de ori că toţi oamenii ăştia sunt nebuni, că sunt doar cu gura alături de Allah, închinându-se în taină Satanei Marx-Lenin?

- Ei bine, ar trebui să-i împărtăşească soarta? Nimeni nu-i răspunse. Mullahul şi oamenii săi erau

înarmaţi. Azadeh simţea toţi ochii străpungând-o, dar nu se mai putea mişca sau spune ceva. Stătea acolo, cu genunchii tremurând, auzind nişte voci depărtate, chiar şi strigătele lui Ross.

- N-aveţi nici un drept asupra mea sau a ei! Pângăriţi numele lui Allah!

Unul dintre bărbaţii ce stătea deasupra lui îl lovi brutal, trântindu-l la pământ, apoi puse cizma pe gâtul lui, ţintuindu-l în zăpadă.

- Castraţi-l şi terminaţi cu asta, spuse omul. Altul zise:

-Nu! Femeia l-a ademenit! N-am văzut-o eu cum şi-a ridicat chadorul în faţa lui, noaptea trecută, în colibă? Uitaţi-vă la ea acum. Ne ademeneşte pe toţi! Nu e pedeapsa pentru el o sută de bice?

Altul spuse:

- Şi-a pus mâinile pe ea. Tăiaţi-i mâinile.

- Bun, zise Mahmud. Tăiaţi-i mâinile, apoi biciul. Legaţi-l!

Azadeh încercă să-şi ridice glasul împotriva acestei răutăţi, dar nu reuşi să scoată nici un sunet. Sângele îi bubuia în urechi, stomacul i se răsucea, gândurile îi turbaseră şi ei îl târau pe Johnny al ei, care se lupta, izbea cu călcâiele, şi îl legau de grinzile care ieşeau din colibă, cu braţele depărtate de corp ca aripile unui şoim, amintindu-şi vremea când ea şi Hakim erau copii şi el, plin de vitejie, ridicase o piatră şi o aruncase către o pisică, iar pisica mieunase, se rostogolise, se ridicase rănită şi-apoi încercase să se târască de-acolo, mieunând, până când un paznic o împuşcase. Dar acum, acum ştia că nimeni n-avea s-o împuşte.

Se aruncă asupra lui Mahmud cu un ţipăt, cu unghiile ridicate, dar puterea o părăsi şi leşină.

Mahmud se uită în jos către ea.

- Sprijiniţi-o de perete! spuse unora dintre oamenii săi. Apoi aduceţi-i chadorul.

Se întoarse şi privi către săteni.

- Cine e măcelarul aici? Cine e măcelarul satului? Nimeni nu răspunse. Vocea lui se aspri.

- Kalandar, cine-i măcelarul vostru? Kalandarid arătă iute cu degetul către un bărbat din mulţime, un bărbat mărunt, cu îmbrăcăminte grosolană.

- Abrim, Abrim e măcelarul nostru.

- Du-te şi adu cel mai ascuţit cuţit al tău. Restul, adunaţi pietre!

Abrim se duse să-i împlinească porunca. Voia lui Allah! murmurară ceilalţi unul către altul.

- Ai văzut vreodată un omor cu pietre? întrebă cineva.

O femeie foarte bătrână spuse:

- Am văzut unul, odată. A fost la Tabriz, când eram fetiţă.

Vocea ei tremura.

-...Adultera era nevasta unui bazaari. Da, îmi amintesc, era nevasta unui bazaari. Iubitul ei era şi el bazaari. Si i-au tăiat capul în faţa moscheii. Bărbaţii au bătut-o pe ea cu pietre. Puteau şi femeile să arunce pietre, dacă vroiau, dar n-au făcut-o. N-am văzut nici o femeie făcând-o. A durat multă vreme, cu pietrele. Şi ani de zile am mai auzit ţipetele...

- Adulterul este un mare păcat şi trebuie pedepsit, oricine ar fi păcătosul, chiar şi ea. Coranul spune o sută de bice pentru bărbat.

- Mullahul este legea, nu noi, spuse kalandarul.

- Dar nu-i un mullah adevărat şi Imamul ne-a prevenit împotriva răului lor.

- Mullahul este mullah, legea este lege, spuse kalandarul întunecat, dorind în sufletul lui să-l vadă pe Han umilit şi femeia asta care strecurase gânduri noi, tulburătoare, în capetele copiilor lor, distrusă.

- Adunaţi pietre!

Mahmud stătea în zăpadă, ignorând frigul şi sătenii şi sabotorul care înjura şi gemea şi se zbătea înnebunit în legături şi femeia inertă lângă perete.

În dimineaţa aceea, înainte de răsăritul soarelui, venind să preia baza, auzise că sabotorul şi ea ar fi fiind în sat. Ea, cea din saună, îşi zisese, simţind mânia ridicându-se în el. Ea, care se destrăbăla, împăunându-se cu trupu-i gol. Prăsilă nobilă a blestematului Han care se pretinde stăpânul nostru, dar care ne-a trădat pe noi şi pe mine, deja punând la cale o încercare de asasinare a mea, noaptea trecută - o rafală de pistol automat, în faţa moscheii, după ultima rugăciune, care a ucis pe mulţi, dar nu şi pe mine. Hanul a încercat să mă ucidă pe mine, care sunt apărat de cuvântul sacru că Islamul împreună cu Marx-Lenin este singura cale de a ajuta lumea să se ridice.

Îi privi picioarele lungi înveşmântate în pantalonii albaştri de schi, părul fluturând liber, sânii împungând jacheta albastru cu alb. Târfă, se gândi, urând-o pentru că îl ispitea. Unul dintre oamenii săi aruncă chadorul peste ea. Ea gemu puţin, dar nu ieşi din starea de prostraţie.

- Sunt gata, spuse măcelarul, trecându-şi degetul peste lama cuţitului.

- Mai întâi mâna dreaptă! spuse Mahmud către oamenii săi. Legaţi-l deasupra încheieturii!

Legară fâşii de pânză de sac, rupte din pânza de la fereastră, strâns, sătenii înghesuindu-se mai în faţă, să vadă bine, şi Ross îşi folosi toate puterile ca să-şi stăpânească groaza ce sta să se reverse, văzând numai faţa ciupită de vărsat pe deasupra cuţitului de măcelărie, mustaţa şi barba slinoasă, ochii goi, degetul mare al omului încercând absent lama. Apoi, brusc, mai văzu ceva. O văzu pe Azadeh ieşindu-şi de sub vrajă şi-şi aminti.

- Grenada! ţipă. Azadeh, grenada!

Femeia-l auzi limpede şi bâjbîi după ea în buzunarul pantalonilor, iar el ţipa întruna, descumpănindu-l pe măcelar, atrăgând atenţia tuturor asupra lui. Măcelarul înainta blestemându-l, înşfacă strâns mâna sa dreaptă, fascinat de ea, se mişcă puţin într-o parte şi în cealaltă cu cuţitul pregătit, hotărându-se să taie printre tendoanele încheieturii, dându-i lui Azadeh îndeajuns timp să se ridice şi să se arunce peste distanţa mică ce-i despărţea, să-l îmbrâncească în spate, făcându-l să se rostogolească pe jos şi să scape cuţitul în zăpadă, apoi să se-ntoarcă spre Mahmud, trăgând cuiul, şi să rămână acolo tremurând, cu levierul grenadei strâns în mâna-i mică.

- Dă-te la o parte de lângă el, ţipă, la o parte!

Mahmud nu se mişcă. Toţi ceilalţi se-mprăştiară, călcându-se în picioare, alergând să se pună la adăpost dincolo de piaţă, înjurând şi strigând.

- Repede, aici, Azadeh, o chemă Ross. Azadeh!

Îl auzi ca prin ceaţă şi se supuse, trăgându-se cu spatele înapoi către el, privindu-l pe Mahmud cu urme de spumă la colţurile gurii. Apoi Ross îl văzu pe Mahmud întorcându-se şi pornind cu paşi mari şi rari către unul din oamenii săi, ieşind din raza de acţiune a grenadei, şi gemu, ştiind ceea ce avea să se întâmple acum.

- Repede, taie-mi legăturile, spuse, ca să-i atragă atenţia. Nu lăsa levierul. O să am eu grijă de el. În spatele ei îl văzu pe mullah luând arma de la unul dintre oameni, ridicând piedica şi întorcându-se către ei. Acum ea prinsese cuţitul măcelarului şi se-ntinse după legăturile mâinii drepte şi ştia că glonţul avea s-o ucidă sau s-o rănească, grenada se va rostogoli, patru secunde de aşteptare şi apoi Neantul, pentru amândoi. Dar repede şi curat şi fără murdării.

- Te-am iubit întotdeauna, Azadeh, şopti şi zâmbi în timp ce ea-l privea uluită, răspunzând zâmbetului său.

Focul de armă bubui, inima i se opri, apoi un altul şi un altul, dar nu veneau de la Mahmud, ci din pădure şi Mahmud ţipa şi se zvârcolea în zăpadă, apoi o voce luă locul împuşcăturilor:

- Allah-u akbar. Moarte tuturor duşmanilor lui Allah! Moarte tuturor celor de stânga! Moarte duşmanilor Imamului.

Cu un muget de furie unul dintre mujhadini porni în fugă spre pădure şi muri. Îndată ceilalţi se împrăştiară în goană, îmbrâncindu-se şi împiedicându-se unul de celălalt, în panică. În câteva secunde, în piaţa satului nu mai rămăseseră decât Mahmud urlând bolborosit, fără turban pe cap.

Din pădure, conducătorul celor patru tudehi din echipa de şoc care-l urmăriseră din zori îl aduse la tăcere cu o rafală de pistol mitralieră, apoi toţi patru se retraseră la fel de tăcuţi cum sosiseră.

Ross şi Azadeh se uitară prostiţi la pustietatea satului.

- Nu poate să fie, nu poate să fie... mormăi ea încă aiurită.

- Nu lăsa să scape levierul, spuse el răguşit. Nu lăsa levierul. Repede. Taie-mi legăturile, repede!

Cuţitul era foarte ascuţit. Mâinile ei tremurau şi erau încete şi îl tăie o dată, dar nu rău. În momentul în care rămase liber, el înşfacă grenada cu mâinile încă amorţite dureros, dar ţinu levierul apăsat, începând din nou să respire. Intră clătinat în colibă, îşi găsi kukriul care fusese rătăcit în pătură în lupta de la început, îl puse în teacă şi-şi săltă carabina. În uşă se opri.

- Azadeh, repede, ia-ţi chadorul şi sacul şi vino după mine!

Ea rămase uitându-se prostită la el.

- Repede!

Se supuse ca un automat şi el o porni înaintea ei, ducând-o afară din sat, în pădure, grenada în mâna dreaptă şi arma în stânga. După ce alergară împleticindu-se un sfert de oră, se opri şi ascultă. Nu-i urmărea nimeni. Azadeh gâfâia alături de el. Luase sacul, dar uitase chadorul. îmbrăcămintea ei albastru deschis se vedea limpede pe fondul copacilor şi al zăpezii. Porni din nou grăbit înainte. Ea se împletici după el, incapabilă să scoată o vorbă, încă o sută de metri şi nici un necaz. Nu exista un loc unde să te opreşti. Merse mai departe mai încet, stăpânit de o durere violentă în coaste, aproape să-i vină să verse, cu grenada încă pregătită, Azadeh clătinându-se şi mai rău. Găsi cărarea care ducea înapoi către bază. Nici un urmăritor. Se opri lângă colina din spatele cabanei lui Erikki, aşteptând-o pe Azadeh, apoi stomacul lui se răzvrăti, se clătină, se prăbuşi în genunchi şi vomită. Se ridică slăbit şi urcă colina. Când Azadeh i se alătură, pieptul lui tresaltă adânc, iar ea gâfâia sacadat, înghiţind aerul cu lăcomie. Se nărui în zăpadă lângă el, icnind. Jos, lângă hangar, se zărea unul dintre mecanici spălând un 206.

Bun, îşi zise. Poate e pregătit pentru zbor.

Trei revoluţionari înarmaţi erau ghemuiţi pe o verandă în apropiere, sub pergola unei rulote, la adăpostul adierii de vânt, fumând. Nici un semn de viaţă în întreaga bază, deşi fumul se ridica din coşul cabanei lui Erikki, din cea în care locuiau mecanicii şi din bucătărie. Putea să vadă până la drum. Bariera era încă acolo, oamenii încă o păzeau, nişte camioane şi maşini erau oprite lângă ea. Îşi întoarse privirile către oamenii de pe verandă şi se gândi la Gueng şi cum fusese aruncat cadavrul său ca un sac de oase vechi în murdăria camionetei, sub picioarele lor. Poate aceşti oameni, sau poate nu. Capul îl durea de furie. Trase cu coada ochiului la Azadeh. Îşi depăşise spasmele, era încă mai mult sau mai puţin în stare de şoc, părea să nu-l vadă cu adevărat. Un firicel de salivă şi o urmă de vomă i se scurgea pe obraz. Îi şterse faţa cu mâneca.

- Acum e bine! Odihneşte-te puţin şi după aia plecăm.

Ea încuviinţă din cap și se prăbuşi la loc în patru labe, încă o dată în lumea ei. Îşi îndreptă atenţia către bază. Trecură zece minute. Puţine schimbări. Deasupra, norii formau o pătură murdară, ameninţând cu ninsoarea. Doi dintre bărbaţii înarmaţi intrară în birouri şi-i putea vedea din vreme-n vreme prin ferestre. Cel de-al treilea nu dădea prea multă atenţie elicopterului. Nici o altă mişcare. Apoi un bucătar ieşi din bucătărie, urină în zăpadă şi se întoarse din nou înăuntru. Mai trecu timp. Una dintre gărzi ieşi afară din birouri şi porni păşind greoi Prin zăpadă către baraca mecanicilor, cu un Ml6 atârnat de umăr. Deschise uşa şi intră înăuntru. După o clipă ieşi din nou. Îl însoţea un european înalt, în echipament de zbor, şi un alt bărbat. Ross îl recunoscu pe pilotul Nogger Lane şi pe celălalt mecanic. Mecanicul spuse ceva către Lane, făcu un semn din mână şi se întoarse în rulotă. Santinela şi pilotul se îndreptară către elicopter.

- Îi am pe toţi, zise Ross, cu inima bătând.

Îşi verifică neîndemânatic carabina, grenada din mâna dreaptă împiedicându-l în mişcări, apoi puse ultimele două încărcătoare de rezervă şi ultima grenadă din raniţă într-un buzunar. Dintr-o dată teama îl invada şi ar fi vrut să fugă - Doamne, ajută-mă! Să fugă departe, să se ascundă, să plângă, să fie în siguranţă, acasă, departe, oriunde!

- Azadeh, acum o să cobor, se forţă să rostească. Pregăteşte-te să fugi spre elicopter când îţi fac semn sau strig. Gata?

Ea îl privi şi mişcă buzele şi buzele rostiră da, dar nu eră sigur că înţelesese.

O spuse din nou şi-i zâmbi încurajator.

- Nu-ţi face griji! Dădu din cap tăcută.

Îşi pregăti pumnalul şi trecu peste colină ca o fiară sălbatică pornită după pradă. Se strecură pe lângă cabana lui Erikki, acoperit de saună. Înăuntru se auzeau glasurile unor copii şi al unei femei. Îşi simţea gura uscată şi grenada caldă în mână. Se strecură din adăpost în adăpost, butoaie uriaşe sau grămezi de ţevi, fierăstraie şi piese pentru lucrările forestiere, din ce în ce mai aproape de rulota birourilor. Aruncă o privire prudentă pe desupra lor, ca să vadă santinela şi pilotul apropiindu-se de hangar, omul de pe verandă privindu-i leneş. Uşa biroului se deschise, o altă santinelă ieşi şi lângă el un alt bărbat, mai în vârstă, mai voinic, proaspăt ras, posibil un european, purtând haine de o calitate mai bună şi înarmat cu un pistol mitralieră Sten. Pe cureaua groasă de piele din jurul mijlocului se afla un kurkri în teaca sa. Ross eliberă levierul. Grenada fâsâi. Unu, doi, trei şi ieşi de la adăpost, aruncă grenada către bărbaţii de pe verandă la patruzeci de metri mai departe, şi se ghemui din nou în spatele rezervorului, pregătind încă una. ÎI văzuseră, pentru o clipă rămaseră împietriţi, apoi, în timp ce se aruncau la pământ ca să se adăpostească, grenada explodă, aruncând în aer cea mai mare parte a verandei şi pergolei, ucigându-l pe unul dintre ei, ameţindu-l pe celălalt şi rănindu-l pe cel de-al treilea. În aceeaşi clipă Ross ţâşni în spaţiul liber cu carabina coborâtă, noua grenadă ţinută strâns în mâna dreaptă, degetul arătător pe trăgaci. Nici o mişcare pe verandă, dar jos, lângă uşa hangarului, mecanicul şi pilotul se aruncară cuprinşi de panică în zăpadă şi-şi puseră braţele pe deasupra capetelor, santinela o rupse la fugă spre hangar şi pentru o clipă rămase descoperit. Ross trase şi nu nimeri. Se năpusti spre hangar, observă o uşă în spate şi ocoli către ea. O deschise încetişor şi sări înăuntru. Duşmanul era descoperit lângă unul dintre motoare, cu puşca îndreptată către cealaltă uşă. Ross îi zbură capul, focul de armă stârnind ecouri printre pereţii de tablă ondulată, apoi alergă către cealaltă uşă.

Prin ea îi putu vedea pe mecanic şi pe Nogger Lane trântiţi în zăpadă lângă 206. rămânând la adăpost, strigă la ei:

- Repede. Câţi duşmani mai sunt aici? Nici un răspuns.

- Pentru Dumnezeu, răspunde! Nogger Lane îşi ridică faţa albă ca varul.

- Nu trage! Suntem civili, englezi! Nu trage!

- Câţi alţi duşmani mai sunt aici?

- Erau... erau cinci. Cinci. Ăsta de-aici şi restul în birouri...

Ross alergă spre uşa din spate, se aruncă la podea şi privi cu atenţie la nivelul solului. Nici o mişcare. Biroul era la cincizeci de metri mai departe, singurul loc ferit în spatele camionului. Sări în picioare şi ţâşni către el. O rafală de gloanţe şuieră izbindu-se de metal. Se trăsese de la una dintre ferestrele sparte ale biroului. În spatele camionului era un mic unghi mort şi acolo se afla un şanț puţin adânc ce ducea în afara razei de acţiune a armei. Dacă stau ascunşi sunt ai mei, dacă ies afară, aşa cum ar trebui, ştiind că sunt singur, şansele sunt de partea lor.

Se târî înainte pe burtă, după pradă. Totul era liniştit. Păsările, vântul, duşmanul, totul aştepta. Ajunse în şanţ. Înainta încet, apropiindu-se din ce în ce mai mult. Glasuri şi o uşă scârţâind. Tăcere din nou. Încă un metru şi încă unul. Acum! îşi pregăti genunchii, îşi înfipse vârfurile cizmelor în zăpadă, eliberă minerul grenadei, numără până la trei, săltă în picioare, alunecă, dar reuşi să-şi păstreze echilibrul şi aruncă grenada prin fereastra spartă, pe lângă omul care stătea acolo cu arma îndreptată către el, şi se aruncă în zăpadă.

Explozia întrerupse rafala, aproape îi sparse timpanele şi încă o dată se afla în picioare atacând rulota, trăgând din mers. Sări peste un cadavru şi intră înăuntru încă trăgând. Arma i se opri pe neaşteptate şi-şi simţi stomacul ghem până când reuşi să smulgă încărcătorul gol şi să-l înfigă pe cel nou. Ucise trăgătorul puştii mitralieră şi se opri. Tăcere, apoi un urlet în apropiere. Prudent, izbi uşa spartă cu piciorul şi ieşi pe verandă. Cel care țipa era un trup fără picioare, înnebunit, dar încă în viaţă. În jurul brâului avea cureaua de piele şi kukriul lui Gueng. Furia îl orbi pe Ross şi i-l smulse din teacă.

- Ai luat asta de la barieră! strigă în farsi.

- Ajută-mă! Ajută-mă!

O izbucnire de cuvinte într-o limbă străină, apoi:

- Cine eşti? Cine... Ajută-mă!

Bărbatul continuă să urle şi amestecat cu urletele se auzea: ajută-mă ajută-mă da eu l-am ucis pe sabotor ajută-mă!

Cu un urlet care îngheţa sângele în vine, Ross izbi cu lama în jos şi când ochii i se limpeziră privea faţa capului pe care-l ţinea ridicat de păr în mâna stingă. Revoltat, îl lăsă să cadă şi se depărta.

Un moment nu-şi dădu seama unde se află, apoi gândurile i se limpeziră, nările i se umplură, cu mirosul sângelui şi al corditei şi se regăsi în resturile rulotei şi privi în jur. Baza îngheţase, dar dinspre ea veneau alergând nişte oameni. Lângă elicopter, Lane şi mecanicul stăteau încă nemişcaţi în zăpadă. Alergă spre ei. Văzându-l venind, Nogger Lane şi mecanicul intrară în panică, fedainul, mujhadinul, nomadul maniac, cu ochi nebuni, cu părul încâlcit, cu barba nerasă, care vorbea perfect englezeşte, ale cărui mâini şi mâneci erau pătate de sângele ţâşnit din capul pe care cu numai câteva minute în urmă îl văzuseră retezându-l cu o singură lovitură şi un ţipăt dement, cu pumnalul ca o sabie scurtă, însângerată, încă în mână, un altul în teacă şi carabina în cealaltă mână. Săriră în genunchi cu mâinile sus.

- Nu ne ucide! Suntem prieteni, civili... Nu ne ucide!

- Taci din gură! Pregăteşte-te să decolezi. Repede! Nogger Lane rămase prostit.

- Ce?

- Pentru Dumnezeu, grăbeşte-te, spuse Ross înfuriat de privirea de pe chipurile lor, nefiind conştient de înfăţişarea lui. Tu, arătă către mecanic cu kukriul lui Gueng, tu, vezi ridicătura aia de acolo?

- Da, da, sir, hârîi Arberry.

- Du-te acolo cât de repede poţi. E o doamnă acolo. Ad-o aici!

Se opri văzând-o pe Azadeh ieşind la marginea pădurii şi începând să alerge în josul dealului către ei. Lasă, du-te şi adu-l pe celălalt mecanic. Grăbeşte-te, pentru Dumnezeu! Ticăloşii de la barieră or să fie aici într-un minut. Du-te, grăbeşte-te!

Arberry o rupse la fugă înspăimântat, dar şi mai înspăimântat de oamenii pe care-i vedea coborând pe drum. Ross se răsuci brusc spre Nogger Lane.

- Ţi-am spus să porneşti!

- Da, da, domnule! Dar cine e femeia aceea? Nu e Azadeh? Azadeh a lui Erikki?

- Da. Ţi-am spus să porneşti!

Niciodată nu pornise Nogger Lane mai repede un elicopter şi nici mecanicii nu se mişcaseră mai iute ca acum. Azadeh încă mai avea o sută de metri de parcurs şi deja duşmanii erau aproape, aşa că Ross se ghemui sub palele care se răsuceau şi se aşeză între ea şi ei, golind încărcătorul către ei.

Se aruncară cu capetele înainte la pământ şi se împrăştiară şi el aruncă încărcătorul gol înspre ei, ţipând un blestem. Câteva capete se ridicară. O altă rafală şi o alta, economisind muniţia, ţinându-i la pământ. Azadeh se apropiase, dar încetinise paşii. Reuşi să facă totuşi un ultim efort şi trecu de el, clătinându-se ca beată, căţărându-se pe locul din spate, pe jumătate trasă sus de către mecanici.

Ross mai slobozi încă o rafală scurtă, retrăgându-se, se urcă pe bâjbâite în scaunul din faţă şi în aceeaşi clipă fură în aer, depărtându-se.

1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53

Падобныя:

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconChaire «James McGill» d’étude du discours social
«James McGill» d’étude du discours social (The James McGill Professorship of Social Discourse Theory) pour deux mandats consécutifs,...

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconДжэймс Дуглас Морысан / James Douglas Morrison
Джэймс Дуглас Морысан/ James Douglas Morrison (1943 – 1971) – Амерыканскі паэт, эсэіст, аўтар песняў, вакаліст гурта The Doors. Як...

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconДжэймс Дуглас Морысан / James Douglas Morrison
Джэймс Дуглас Морысан/ James Douglas Morrison (1943 – 1971) – Амерыканскі паэт, эсэіст, аўтар песняў, вакаліст гурта The Doors. Як...

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconFeel da bounce vol. 3

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconVol. 11, No. 13/14, July 2010

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconSalis, Vol. 66, No. 3, September, 2006

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconSalis, Vol. 59, No. 1, March, 1999

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconSalis, Vol. 63, No. 3, September, 2003

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconUnisist newsletter Vol. 23 N°2 page

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconTemps de vol depuis Paris

Размесціце кнопку на сваім сайце:
be.convdocs.org


База данных защищена авторским правом ©be.convdocs.org 2012
звярнуцца да адміністрацыі
be.convdocs.org
Галоўная старонка