James Clavell Vârtejul Vol. 2




НазваJames Clavell Vârtejul Vol. 2
старонка3/53
Дата канвертавання27.11.2012
Памер2.88 Mb.
ТыпДокументы
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53
CAPITOLUL 40


La Zagros Trei; ora 4,05 după-amiază. Lochart stătea sprijinit de carlinga elicopterului, aşteptând să plece din nou la sonda Rosa cu altă încărcătură de ţevi. Cerul era lipsit de nori şi imaginea muntelui atât de curată şi clară, încât simţea că, dacă ar fi întins mâna, l-ar fi putut atinge. Îl urmărea pe Rodrigues, mecanicul său, care îngenunchease în zăpadă şi-şi vârâse capul după un panou, sub pântecul elicopterului.

- E-o după-amiază bună pentru schiat sau dat cu sania, Rod! Nu pentru tocat creierul prin alte părţi!

- S-o ştergem dracului de-aici, Tom!

- Poate n-o să fie nevoie, spuse Lochart.

De sâmbătă, de când avusese loc confruntarea cu Nitchak Han, nu mai auzise nimic de la el sau de la altcineva din sat.

- Poate că komitehul o să se răzgândească, sau Mac o să obţină anularea ordinului. E o nebunie din partea lor să ne dea afară, când au nevoie de tot petrolul pe care-l pot obţine, iar noul puţ de la Rosa e o adevărată comoară. Jesper Almqvist crede că s-ar putea pompa optsprezece mii de barili pe zi când o să fie pus la treabă. Asta face aproape trei sute şaizeci de mii de dolari pe zi, Rod.

- Mullahii nu dau doi bani pe petrol sau orice altceva în afară de Allah, Coran şi Paradis. Am spus-o de milioane de ori.

Rodrigues şterse o urmă de ulei.

- Ar fi trebuit să plecăm cu toţii la Shiraz odată cu Jesper şi de-acolo afară. Nu suntem doriţi aici. Nasiri s-a ales cu un glonţ în cap, aşa-i? Pentru ce? Era un băiat de treabă, n-a făcut rău nimănui. Ni s-a spus s-o ştergem; ce dracu mai aşteptăm?

- Poate se răzgândeşte komitehul. Avem unsprezece sonde de deservit.

- Sondele lucrează la minimum. Echipele mor de nerăbdare s-o şteargă dracului de-aici şi, oricum, n-au fost schimbate de săptămâni.

Rodrigues se ridică, îşi scutură zăpada de pe genunchi şi începu să-şi şteargă urmele de ulei de pe mâini.

- E-o nebunie să rămâi unde nu eşti dorit. Tânărul Scot se poartă foarte ciudat, ca şi tine, dacă stau să mă gândesc.

- I-auzi! spuse Lochart.

Nu spusese nimănui ce povestise Scot că se întâmplase cu adevărat în piaţa satului. Fu din nou cuprins de îngrijorare - pentru Scot, bază, Şeherazada, HBC, şi ca întotdeauna revenea la Şeherazada.

- I-auzi nimic! spuse Rodrigues. Eşti al dracului de nervos de când te-ai întors de la Teheran. Vrei să stai în Iran, Tom? Okay, asta-i altceva. Eşti însurat în Iran. Eu... eu vreau afară!

Lochart îşi desprinse gândurile de la Şeherazada. Putea desluşi teama pe chipul prietenului său.

- Care-i problema, Rod?

Bărbatul mătăhălos îşi trase centura peste începutul de burtă şi-şi închise pufoaica.

- Sunt nervos ca toţi dracii când mă gândesc la actele mele de identitate false, Tom! Drace, imediat ce-o să deschid gura se prind că nu-s englez. Toate permisele mele sunt expirate şi la fel stă treaba cu unii dintre-ceilalţi băieţi. Dar sunt singurul american de-aici. Am vorbit într-o şcoală despre State şi afurisiţii de mullahi şi Khomelni cică sunt Satana, eu, un afurisit de bun catolic! Pentru Dumnezeu, nu dorm nopţile!

- Şi de ce dracu n-ai spus-o până acum? Nu era nevoie să rămâi, Rod! Un 212 e gata de plecare mâine. Ce-ar fi să pleci cu Scot? Odată ajuns la Al Shargaz, poţi să te transferi în Nigeria, Kenya sau unde dracu s-o mai putea!

Pentru moment, Rodrigues nu spuse nimic, şi obrazul îi rămase mohorât.

- Mi-ar plăcea, Tom. Sigur, dacă poţi să aprobi tu. Mi-ai luat dracului greutatea de pe inimă. S-a făcut!

- Trebuie să trimitem un mecanic, de ce nu pe tine? Tu eşti cel mai în vârstă.

- Mulţumesc, da, mulţumesc, Tom. O să-ntind puţin cablul palonierului şi după aia e ca nou.

Se luminase la faţă.

Jos, lângă platforma de încărcare, Lochart zări încărcătura de ţevi pregătită pentru ridicat. Doi muncitori iranieni aşteptau ca să agate cârligul vinciului în inel. Se urcă în cabină, dar se opri, văzând la o sută de metri mai încolo doi bărbaţi păşind voiniceşte în susul cărării ce venea dinspre sat: Nitchak Han şi un alt bărbat cu o carabină. Chiar şi de la această distanţă era uşor de desluşit banderola verde. Le ieşi în întâmpinare, pregătindu-şi mintea să gândească şi să vorbească farsi.

- Salaam, kalandar. Salaam, aga, spuse către celălalt bărbat la fel de bărbos, dar mult mai tânăr.

- Salaam, spuse Nitchak Han. Vi s-a dat timp până la al cincilea apus.

Lochart încercă să-şi ascundă surpriza. Era joi, al cincilea apus avea să fie duminică.

- Dar, Excelenţă...

- Până la al cincilea apus, spuse nepoliticos omul din Gărzile Verzi. Nu puteţi munci sau zbura de Ziua Sfântă. E bine să-i mulţumiţi lui Allah. Şi la al cincilea apus, începând din noaptea asta, dacă n-au plecat toţi străinii şi aparatele lor, baza va fi incendiată.

Lochart se mulţumi să-i privească. În spatele lui se afla bucătăria şi-I văzu pe Jean-Luc ieşind, apoi îndreptându-se către ei.

- Patru zile lucrătoare... O să fie foarte dificil, aga, şi nu cred...

- Insha Allah.

- Dacă plecăm, toate sondele or să se oprească. Numai noi putem să aprovizionăm. Asta o să afecteze Iranul, asta...

- Islamul n-are nevoie de petrol. Străinii au nevoie de petrol. Cinci apusuri. Să cadă pe capul vostru ce se-ntâmplă dacă rămâneţi!

Nitchak Han îl privi dintr-o parte, apoi se întoarse către Lochart.

- Aga, aş vrea să plec cu acest om, să vorbesc cu kalandarul străinilor italieni. Aş vrea să plec acum, te rog.

- Cererea mă onorează, kalandar, spuse Lochart, gândindu-se: Mimo Sera a fost în munţi ani de zile, o să ştie ce să facă. Am o încărcătură de ţevi ce trebuie livrată la sonda Rosa. Putem să plecăm imediat.

- Ţevi? spuse tânărul obraznic. Nu-i nevoie de ţevi. Plecăm direct, fără ţevi!

- IranOil a spus ţevi şi ţevi or să fie, sau nu plecăm deloc, replică Lochart furios. Ayatolahul Khomeini a poruncit ca producţia de petrol să revină la normal. De ce nu i se supune komitehul.

Morocănos, tânărul se uită la Han, care spuse cu voce scăzută:

- Cum vrea Allah! Ayatolahul este ayatolahul, komitehul i se supune numai lui. Să mergem, aga.

Lochart îşi desprinse ochii de pe tânăr.

- E-n regulă, o să plecăm imediat.

- Salaam, kalandar, spuse Jean-Luc alăturânduli-se. Tom, care-i răspunsul? întrebă-n engleză.

- Duminică la apus. Va trebui să fim plecaţi până atunci şi nu putem să zburăm vineri.

Jean-Luc îşi înghiţi o înjurătură.

- Nu ne putem tocmi?

- Deloc. Doar dacă nu vrei să te cerţi cu afurisitul ăsta. Tânărul cu arma îl privi insolent pe Jean-Luc.

- Spune-i fiului ăsta de căţea că miroase urât! Lochart simţise un uşor miros de usturoi.

- Zice că ce găteşti miroase grozav, Jean-Luc! Ascultă, vor să vorbească cu Mimo Sera. O să mă-ntorc cât de repede pot, apoi hotărâm ce să facem. Kalandar, o să plecăm acum, spuse în farsi si deschise uşa cabinei.

- Priviţi! se repezi pe neaşteptate Rodrigues, arătând cu degetul în sus, spre munte către nord.

Un nor de fum se învălătucea către cer.

- Acolo-i Maria?

- Ar putea fi Beilissima, spuse Jean-Luc. Nitchak Han privea printre pleoape în depărtare.

- Acolo e aproape de locul unde ar trebui să mergem noi, da?

- Nu prea departe, kalandar. Bătrânul păru foarte îngrijorat.

- Poate ar fi mai bine să luaţi ţevile cu zborul următor, pilotule! De câteva zile am auzit că revoluţionari de stânga se strecoară în munţi, încercând să saboteze şi să provoace tulburări. Noaptea trecută au tăiat gâtul unuia dintre păstorii mei şi i-au smuls mădularul. Am trimis oameni să-i caute pe ucigaşi.

Întunecat, se urcă în cabină. Tânărul din Gărzile Verzi îl urmă.

- Rod, spuse Lochart, scoate afară elicopterul celălalt. Jean-Luc, aşteaptă lângă emiţător. O să-ţi transmit veştile.

- Oui, pas de probleme.

Jean-Luc se întoarse cu faţa către fum. Lochart lăsă încărcătura de ţevi la bază şi porni grăbit către nord. Era Bellissima şi era cuprinsă de flăcări. Putu să zărească de la o bună distanţă flăcările ce se ridicau la zece metri înălţime deasupra uneia dintre rulote care, uscată ca iasca în aerul lipsit de umezeală, era acum aproape cenuşă.

Într-o parte, lângă sondă, în apropierea magaziei cu dinamită, se iscase un alt foc şi în zăpadă se zărea zăcând un trup. Deasupra bazei, pragul de zăpadă al muntelui cioplit de explozia lui Pietro şi de avalanşa care urmase atârna minuscul şi neprimejdios.

Pe măsură ce se apropie, observă o jumătate de duzină de siluete alergând în jos pe cărarea şerpuitoare, care în cele din urmă ajungea în vale, toţi înarmaţi. Coborî fără şovăire şi se luă după ei, trecând în spatele lor, înjurând că nu era un elicopter de război. N-ar fi avut nici o problemă ca să-i nimicească pe toţi.

Şase bărbaţi bărboşi, în hainele obişnuite ale triburilor din munţi. Apoi văzu unul dintre bărbaţi oprindu-se şi ochind şi scânteile familiare de la ţeava puştii şi atunci degajă într-o parte, zigzagând, şi când ajunse din nou înapoi, mai sus, în siguranţă, siluetele dispăruseră.

Se uită înapoi în cabină. Nitchak Han şi tânărul din Gărzile Verzi se holbau în jos pe unul dintre hublouri, cu nasurile lipite de sticlă. Strigă, dar nu se putu face auzit, aşa că lovi cu pumnul în peretele cabinei ca să le atragă atenţia şi-i făcu semn lui Nitchak Han. Bătrânul înainta, agăţând-se de suporţi, descumpănit de mişcările aparatului şi de faptul că se afla în zbor.

- I-ai văzut? strigă

-Da, da. Nu-s oameni ai munţilor, sunt terorişti! Lochart se întoarse:

- Jean-Luc, m-auzi?

- Tare şi limpede, Tom. Dă-i drumul!

Îi spuse ce văzuse şi-i ceru să rămână lângă radio, apoi se concentra asupra manevrelor de aterizare, căci, ca de obicei, deasupra imensităţii prăpastiei curenţii verticali de aer erau violenţi şi vântul vertical puternic.

Era prima dată când venea la Belissima de când se-ntorsese de la Teheran. Cu moartea lui Guineppa, Bellissima coborâse extracţia la minimum, pentru un singur schimb. Când atinse solul, îl văzu pe Pietro, acum şef în locul lui Guineppa, părăsind incendiul de lângă sondă şi grăbindu-se către ei.

- Tom, avem nevoie de ajutor, strigă pe fereastra lui, aproape în lacrimi. John e mort şi o parte dintre băieţi sunt răniţi. Au arsuri.

- Okay, linişteşte-te! Opri motorul.

- Nitchak Han e în spate cu cineva din Gărzile Verzi. Nu-ţi face griji, okay.

Se răsuci la loc în scaun şi arătă către uşă. Bătrânul încuviinţă din cap.

- Ce dracu s-a întâmplat, Pietro? continuă, pipăind cu degetele întrerupătoarele.

- Nu ştiu. Nu ştiu, cimicol.

Pietro îşi lipi fruntea de fereastra carlingii.

- Stăteam la masă când, stronzo. O sticla de benzină şi o cârpă aprinsă au trecut prin fereastră şi ne-am trezit în flăcări!

Privi înapoi când flăcările cuprinseră un butoi de petrol pe jumătate plin şi ţâşniră către cer, scuipând vălătuci de fum negru. Cei patru bărbaţi care se luptau cu flăcările se traseră înapoi.

A - 57, sala de mese a luat foc la iuţeală şi când am ieşit afară erau oamenii ăştia! Nomazii! Banditos. Mamma mia! Au început să tragă şi ne-am împrăştiat să ne punem la adăpost. Apoi, mai târziu, Giani i-a văzut punând foc la camera generatorului, aproape de locul unde-i dinamita, şi a ieşit afară să-i avertizeze, dar unul dintre ei l-a împuşcat. Mamma mia! N-avea nici un motiv să-l împuşte. Bastard! Stronzo bastardi!

Lochart şi ceilalţi coborâră iute din aparat. Unicul sunet era acela al vântului şi al flăcărilor şi al singurei pompe de incendiu. Pietro oprise generatorul şi pompele şi executase o oprire de urgenţă a întregii sonde. Acoperişurile rulotelor se prăbuşiră într-un nor de scântei, multe căzând pe acoperişurile rulotelor din apropiere, dar acestea erau învelite cu un strat gros de zăpadă şi nu erau în primejdie. Focul era încă incontrolabil lângă sondă, alimentat de petrolul risipit şi de gazele scăpate din foraj şi deosebit de primejdios. Oamenii împrăştiau spumă, iar flăcările atingeau depozitul de dinamită, lingându-i peretele de tablă ondulată

- Cât ai acolo, Pietro? Hai s-o scoatem!

- Mamma mia!

Pietro îl urmă pe Lochart, acoperindu-şi faţa cu braţele ca să se apere de flăcări, şi forţară uşa. Nu era timp să caute cheia. Dinamita era aşezată în cutii, în rânduri ordonate. O duzină. Lochart ridică o cutie şi ieşi afară. Simţi plesnetul fierbinte al flăcărilor şi apoi aerul curat. Unul dintre ceilalţi bărbaţi luă cutia din mâna lui şi o duse grăbit la loc sigur, în timp ce Lochart se întoarse după cealaltă. Lângă elicopter, Nitchak Han şi tânărul din Gărzile Verzi stăteau la adăpost de vânt şi primejdie.

- Cum o vrea Allah!

- Cum o vrea Allah! răspunse ca un ecou tânărul. Ce-ar trebui să facem acum?

-Trebuie să ne gândim la terorişti şi la mort. Tânărul privi peste troienele de zăpadă către silueta ce zăcea ca o păpuşă stricată.

- Dacă n-ar fi venit în munţii noştri, n-ar fi mort. E vina lui că e mort. A nimănui altcuiva.

- Adevărat.

Nitchak Han privi flăcările şi oamenii ce se luptau cu ele şi când Lochart şi Pietro goliră depozitul de dinamită, ceilalţi stinseseră focul. Lochart se sprijini de o rulotă ca să-şi tragă sufletul.

- Pietro, nu ne-a mai rămas timp decât până duminică seara, apoi trebuie să plecăm - sau o-ncurcăm.

Chipul lui Pietro se-ntunecă. Trase cu coada ochiului la tânăr şi la Nitchak Han.

- Cinci zile? .Asta mă scuteşte de-o hotărâre, Tom. Evacuăm la Shiraz. Direct sau prin sonda-Rosa.

Pietro făcu un semn către toc cu pumnul stâng strâns, cealaltă mână aşezată pe biceps.

- Pentru moment, Bellissima e distrusă. Am nevoie de Almqvist ca să închidă puţul. Mamma mia! O mulţime de oameni de transportat! Ce risipă! Mă bucur că bătrânul Guineppa nu-i aici ca să vadă ziua asta împuţită. Ar fi bine să vin cu tine, să vorbesc cu Mimmo.

- Imediat, si-i iau si pe cei care sunt răniţi. Ce-i cu Giani?

Pietro aruncă o privire scurtă trupului.

- O să-l lăsăm la urmă. Sărmanul meu frate de sînge! spuse trist. N-o să putrezească.

La sonda Rosa, în sala de mese. Mimmo Sera stătea în faţa lui Nitchak Han şi a tânărului din Gărzile Verzi, iar Lochart, Pietro şi încă trei sondori mai în vârstă, în jurul lui. Timp de o jumătate de oră, Mimmo, care vorbea bine farsi, încercase să-l convingă pe tânăr să extindă intervalul de timp sau să-i îngăduie să lase câţiva oameni, minimum necesar cât timp el şi Lochart aveau să meargă împreună cu el să vorbească cu şeful IranOil din Shiraz.

- În numele lui Allah, ajunge! spuse nervos tânărul.

- Dar, Excelenţă, fără elicoptere va trebui să închidem toată zona extractivă şi să începem să evacuăm imediat... Desigur, Excelenţă, pentru că Ayatolahul, binecuvântat fie-i numele, şi primul vostru ministru, Bazargan, vor ca producţia de petrol să revină la normal, ar trebui să-i consultăm pe cei din IranOil, de la Shi...

- De-ajuns! Kalandar, adăugă tânărul către Nitchak Han, dacă toate capetele astea de ţânţari nu se supun, e-n joc capul tău, s-a terminat cu Yazdeh şi cu toţi oamenii tăi. Dacă un singur străin şi-o singură maşină zburătoare rămân pe loc după al cincilea apus şi nu ai pus foc bazei, o s-o facem noi şi-atunci o să dăm foc satului. Cu mâna noastră, sau cu ajutorul avioanelor. Tu, se răsti către Lochart, porneşte elicopterul! Ne-ntoarcem! Acum!

Ieşi ca o furtună, priviră cu toţii după el, dezorientaţi. Lochart era trist. Îi părea rău pentru toţi cei care găsiseră petrolul şi exploataseră câmpul şi puseseră atâta energie, bani, talent, eforturi şi riscuri în ei.

E scandalos, îşi zise, dar n-avem de-ales. N-avem altceva de făcut. Va trebui să evacuăm! O să amân plecarea lui Scot şi-o să folosim toate aparatele şi-o să sfârşim treaba. O să lucrăm ca dracu cinci zile şi-o să lăsăm dracului Teheranul şi Şeherazada şi că astăzi este ziua Marşului de protest.

- Kalandar, spuse, fără bunăvoinţa şi ajutorul domniei tale, va trebui să plecăm.

Nitchak Han văzu toţi ochii întorcându-se spre el.

- Trebuie să hotărăsc între baza voastră şi satul meu, spuse grav. Nu am de ales. O să-ncerc să găsesc teroriştii şi să-i aduc în faţa judecăţii. Între timp, ar fi bine să nu riscaţi nimic. Munţii ăştia sunt plini de ascunzători.

Se ridică extrem de demn şi ieşi afară foarte sigur că acum nu va trebui să incendieze baza, deşi, dacă Allan ar fi vrut, ştia că putea s-o facă fără să ezite o clipă - indiferent dacă era plină sau goală. îşi îngădui umbra unui zâmbet. Planul său funcţionase impecabil. Toţi străinii îl luaseră pe Hassan, păstorul, drept un adevărat membru al Gărzilor Verzi, a cărui prefăcută aroganţă şi nervozitate era minunat de urmărit. Străinii înghiţiseră minciuna cu uciderea păstorului de către "terorişti" şi el le ghicise teama. Aceiaşi "terorişti" distruseseră sonda, cea mai greu de ajuns dintre toate unsprezece, în orele întunecate ale nopţii, aceiaşi "terorişti aveau să pună foc unei părţi din sonda Rosa şi-aveau să dispară pentru vecie înapoi în şuvoiul vieţii din sat, de unde veniseră. Şi până în zori, mâine, se gândi plin de satisfacţie, spaima avea să se răspândească peste tot, când străinii se vor călca în picioare în fuga lor, evacuarea lor este sigură şi pacea va coborî peste Yazdeh.

E-o prostie să încerci să joci un joc atunci când numai noi ştim regulile! Dar mai e problema tânărului pilot. A fost el martor? Sau n-a fost? Bătrânii au recomandat un accident, pentru mai multă siguranţă. Ieri ar fi fost momentul potrivit, când vâna singur. E foarte uşor să aluneci şi să cazi peste puşcă. Da, dar soţia mea s-a împotrivit unui accident.

- De ce?

- Pentru că şcoala a fost un lucru minunat, spusese

Fără piloţi, nu s-ar fi întâmplat niciodată. Dar acum ştim şi putem uşor să construim alta, a noastră. Pentru că piloţii au fost buni cu noi. Fără ei, n-am fi ştiut multe din cele pe care le ştim acum, şi nici n-am fi avut un astfel de sat bogat. Pentru că eu cred că tânărul a spus adevărul. Cred c-ar trebui să-l laşi pe tânăr să plece. Nu uita cum ne-a făcut să râdem cu poveştile lui despre locul acela numit Kong, din ţara numită China, unde trăiesc de o mie de ori o mie de ori o mie de ori o mie de oameni, care au toţi părul negru, ochii negri şi mănâncă cu bucăţi de lemn.

Îşi aminti cum râsese laolaltă cu ea. Cum ar putea fi atât de mulţi oameni într-o singură ţară? Toţi la fel?

- Rămâne totuşi primejdia ca el să fi minţit.

- Atunci pune-l la încercare, spusese. Mai e încă vreme.

Da, îşi zise. Mai sunt încă patru zile să descoperim adevărul. Cinci, dacă punem la socoteală Ziua Sfântă.

1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53

Падобныя:

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconChaire «James McGill» d’étude du discours social
«James McGill» d’étude du discours social (The James McGill Professorship of Social Discourse Theory) pour deux mandats consécutifs,...

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconДжэймс Дуглас Морысан / James Douglas Morrison
Джэймс Дуглас Морысан/ James Douglas Morrison (1943 – 1971) – Амерыканскі паэт, эсэіст, аўтар песняў, вакаліст гурта The Doors. Як...

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconДжэймс Дуглас Морысан / James Douglas Morrison
Джэймс Дуглас Морысан/ James Douglas Morrison (1943 – 1971) – Амерыканскі паэт, эсэіст, аўтар песняў, вакаліст гурта The Doors. Як...

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconFeel da bounce vol. 3

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconVol. 11, No. 13/14, July 2010

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconSalis, Vol. 66, No. 3, September, 2006

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconSalis, Vol. 59, No. 1, March, 1999

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconSalis, Vol. 63, No. 3, September, 2003

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconUnisist newsletter Vol. 23 N°2 page

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconTemps de vol depuis Paris

Размесціце кнопку на сваім сайце:
be.convdocs.org


База данных защищена авторским правом ©be.convdocs.org 2012
звярнуцца да адміністрацыі
be.convdocs.org
Галоўная старонка