James Clavell Vârtejul Vol. 2




НазваJames Clavell Vârtejul Vol. 2
старонка1/53
Дата канвертавання27.11.2012
Памер2.88 Mb.
ТыпДокументы
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53

James Clavell – Vârtejul Vol. 2


CAPITOLUL 39

MARTI

20 februarie l979


Tabriz; ora 5,l2 dimineaţa. În coliba de la marginea domeniului Hanului, Ross se trezi brusc. Rămase nemişcat, păstrându-şi respiraţia regulată, dar cu toate simţurile concentrate. Părea că nu se-ntâmplă nimic deosebit, doar obişnuitele insecte şi dimensiunile minuscule ale încăperii, prin fereastră se vedea noaptea întunecoasă, cu cerul în cea ai mare parte înnorat. Pe cealaltă saltea de paie, Gueng dormea ghemuit, respirând normal. Din pricina frigului, amândoi bărbaţii se culcaseră îmbrăcaţi.

Fără zgomot, Ross se duse la fereastră şi scrută întunericul. Apoi, chiar lingă urechea lui, Gueng şopti:

- Ce e, sahib?

- Nu ştiu. Poate nimic.

Gueng îl înghionti şi arătă cu degetul. Pe scaunul din faţa uşii nu se afla nici o santinelă. Poate că s-a dus să-şi facă nevoile, întotdeauna fusese cel puţin o santinelă. Zi şi noapte, noaptea trecută fuseseră două, aşa că Ross îşi făcuse un fel de momâie în pat şi, lăsându-l pe Gueng să le distragă atenţia, se strecurase afară pe fereastra din spate, urcându-se singur la întâlnirea cu Erikki şi Azadeh.

La întoarcere fusese cât pe ce să dea peste o patrulă, dar santinelele fuseseră somnoroase şi neatente, aşa că putuse să treacă pe lingă ele.

- Aruncă un ochi pe fereastra din spate, şopti Ross. Priviră şi aşteptară. Până în zori mai e cam o oră.

- Sahib, poate a fost doar un duh al muntelui, spuse Gueng încetişor.

În Pământul de Deasupra Lumii era o superstiţie că hurile vizitau noaptea paturile bărbaţilor, femeilor şi copiilor care dormeau, pentru a face fapte bune sau rele şi că visurile erau poveştile pe care le şopteau ei. Bărbatul mărunt sonda întunericul cu ochii şi urechile.

- Mă gândesc că poate ar trebui să dăm puţină atenţie duhurilor.

Se întoarse la patul său, îşi trase cizmele, puse talismanul pe care-l păstrase sub pernă înapoi în buzunarul uniformei, apoi îmbrăcă halatul de nomad şi turbanul. Verifică îndemânatic grenada şi carabina şi-şi pregăti raniţa grea care adăpostea muniţia, grenadele, apa şi ceva hrană. N-avea nevoie să-şi verifice kukriul, acesta nu-l părăsea niciodată, întotdeauna uns şi curăţat în fiecare noapte înainte de culcare.

Ross era la fel de pregătit. Pregătit pentru ce? se întrebă. Abia te-ai trezit de cinci minute şi eşti cu pumnalul pregătit, predica trasă la armă, pentru ce? Dacă Abdullah ar fi vrut să-ţi facă rău, ţi-ar fi luat deja armele. Sau ar fi încercat să ţi le ia.

În după-amiaza ce trecuse auziseră un 206 decolând şi la scurt timp după aceea îi vizitase Abdullah.

- A, căpitane! Iartă-mă pentru întârziere, dar alarma provocată de venirea domniei tale e mai mare ca oricând. Prietenii noştri sovietici au pus un preţ foarte mare pe capetele voastre! spusese jovial. Îndeajuns să mă tenteze şi pe mine, poate!

- Să sperăm că nu, sir. Cât de mult mai trebuie să aşteptăm?

- Câteva zile, nu mai mult. Se pare că sovieticii vă vor foarte mult. Am primit o altă delegaţie din partea lor, care îmi cerea să îi ajut să vă prindă. Prima a fost înainte de-a sosi voi. Dar nu vă faceţi griji, ştiu unde e viitorul Iranului.

Noaptea trecută Erikki confirmase ştirea despre recompensă.

- Azi am fost lângă Sabalan, să curăţăm un alt amplasament radar. Cred că unii dintre muncitori erau ruşi. Mulţi dintre cei de la graniţă vorbesc ruseşte şi spuneau că speră să fie ei cei care o să-l prindă pe sabotorul englez cel înalt şi pe ajutorul lui. Recompensa e de cinci cai, cinci cămile şi cincizeci de oi. E o avere. Şi dac-au aflat de tine atât de departe spre nord, sigur că te caută şi pe-aici.

- Sovieticii te supravegheau?

- Numai Cimtarga. Dar totuşi nu părea să răspundă de lucrare, numai de mine şi de aparat: Cei care vorbeau ruseşte m-au tot întrebat când o să trecem cu toate forţele peste graniţă.

- Dumnezeule! Aveau vreun motiv să spună asta?

- Mă îndoiesc. Doar zvonuri. Oamenii de aici se hrănesc cu ele. Am spus: "Niciodată", dar omul a pufnit în râs şi a zis că ştie că avem coloane de tancuri şi armate care aşteaptă. Că le văzuse. Nu vorbesc farsi, aşa că nu ştiu dacă nu era alt spion KGB deghizat în nomad.

- Ce aduceai, ceva important?

- Nu ştiu. Nişte computere şi o mulţime de cutii negre şi nişte hârtii. M-au ţinut departe de ele, dar nici una din ele nu este desfăcută de experţi, doar smulse din pereţi, firele tăiate, lăsate să atârne şi puse una peste alta, neglijent. Singurul lucru de care sunt interesaţi muncitorii sunt depozitele, ţigările în special.

Vorbiseră despre evadare. Era cu neputinţă să pună la cale un plan. Prea multe necunoscute.

- Nu ştiu câtă vreme vor să pilotez, spusese Erikki. Ticălosul ăla, Cimtarga, mi-a spus că primul ministru Bazargan a ordonat americanilor să plece din cele două amplasamente aflate departe către est, lingă Turcia, ultimele la care vor ajunge. Le-a ordonat să plece imediat şi să lase echipamentul intact. Ar trebui să zburăm acolo mâine.

- Ai folosit astăzi elicopterul mic?

- Nu. Pilota Nogger Lane, unul dintre căpitanii noştri. A venit aici cu noi ca să-l ia înapoi la Teheran. Managerul bazei mi-a zis că l-au luat pe Nogger ca să facă recunoaştere în unele locuri unde se mai duc încă lupte. Dacă McIver n-o să mai primească nici o veste de la noi, o să sară-n sus şi-o să trimită un echipaj de cercetare. Asta s-ar putea să ne mai dea o şansă. Ce-i cu tine?

- Am putea să ne strecurăm de-aici. Devin din ce în ce mai nervos în împuţiciunea aia de colibă. Dacă o ştergem, ne-am putea îndrepta spre baza voastră, şi o să ne-ascundem în pădure. Dacă putem, o să luăm legătura cu tine, dar nu ne-aştepta. E bine?

- Da, dar nu vă-ncredeţi în nimeni la bază, în afară de cei doi mecanici ai noştri, Dibble şi Arberry.

- Pot să fac ceva pentru tine?

- Ai putea să-mi laşi o grenadă?

- Sigur. Ai folosit vreuna vreodată?

- Nu, dar ştiu cum funcţionează.

- Uite, tragi de inel şi numeri până la trei, nu patru. Şi-o arunci. Ai nevoie de armă?

- Nu, mulţumesc, am cuţitul, dar grenada s-ar putea să-mi fie de folos.

- Aminteşte-ţi că poate fi destul de periculoasă. Acum o să plec. Noroc!

Ross se uitase la Azadeh când spusese asta, bucurându-se de frumuseţea ei, atât de conştient că vremea lor era deja scrisă în stele şi pe aripile vântului sau în dangătul clopotelor care făceau atât de mult parte din vara ţinuturilor muntoase, ca şi vârfurile munţilor înşişi, întrebându-se de ce nu răspunsese niciodată la scrisorile sale. Şcoala îi răspunsese că plecase. Plecată acasă. Plecată!

În ultima zi petrecută împreună, ea spusese:

- Toate cele care s-au petrecut s-ar putea să nu se mai petreacă vreodată, Johnny Ochi-frumoşi.

- Ştiu. Dacă nu, am să mor fericit, pentru că ştiu ce-nseamnă dragostea adevărată. Te iubesc, Azadeh!

Ultimul sărut. Apoi trenul se îndepărtase şi el fluturase mâna în semn de adio până o pierduse din vedere. Pierdută pentru totdeauna.

Poate că amândoi ştiam că era pentru totdeauna, îşi zise aşteptând în întunericul colibei, încercând să hotărască ce să facă: să mai aştepte, să doarmă sau să fugă. Poate e cum a spus Hanul şi suntem în siguranţă aici, pentru moment. N-avem nici un motiv să nu ne încredem deloc în el. Vien Rosemont nu a fost un prost şi a spus să avem încredere...

- Sahib!

Auzi paşii furişaţi în aceeaşi clipă. Amândoi bărbaţii se aşezară în apărare, acoperindu-se unul pe celălalt, amândoi bucuroşi că venise vremea de acţiune. Uşa se deschise încet. În cadrul ei apăru un duh fantomatic al muntelui, scrutând întunericul adânc al colibei - o umbră şi un chip palid.

Spre uluirea lui o recunoscu pe Azadeh, chadorul contopind-o cu noaptea. Avea chipul umflat de plâns.

- Johnny! şopti ea neliniştită.

O vreme Ross nu se mişcă, aşteptând încă duşmanii u arma coborâtă.

- Azadeh, aici, în spatele uşii, şopti la rândul lui, neîncercând să se adapteze situaţiei.

- Iute, urmaţi-mă! Sunteţi amândoi în primejdie! grăbiţi-vă!

Fata fugi, topindu-se în noapte. Ross îl văzu pe Gueng scuturând din cap nesigur şi ezită, apoi hotărî.

- Mergem!

Deschise uşa şi fugi după ea în lumina palidă a lunii, Gueng îl urmă într-o latură, acoperindu-l automat. Îi aştepta sub copaci. Înainte de-a ajunge la ea, le făcu semn să o urmeze, conducându-i fără şovăială pe drumul prin livadă, dinprejurul unor clădiri. Zăpada le ascundea zgomotul aşilor, dar lăsa urme şi era foarte conştient de ele.

Se afla la zece paşi în urma ei, supraveghind grijuliu renul, întrebându-se ce primejdie şi de ce plânsese şi unde-i Erikki. Norii se jucau cu luna, ascunzând-o de uite ori. De câte ori ieşea la iveală, Azadeh se oprea şi e făcea semn să se oprească şi ei şi să aştepte, apoi pornea in nou, folosind bine acoperirea terenului. Se întrebă unde învăţase ea felul de a se purta al oamenilor pădurii i-apoi şi-l aminti pe Erikki şi uriaşul său pumnal, finlandezii şi Finlanda - ţara lacurilor şi a pădurilor şi munţilor și trolilor şi vânătorilor.

Concentrează-te, prostule! Ai destulă vreme mai târziu să-ţi laşi mintea să hoinărească, nu acum, când îi poţi primejdui pe toţi! Concentrează-te!

Ochii lui scrutau împrejurimile, pândind orice pericol. În curând se găsiră în apropierea zidului împrejuitor. Zidul era înalt de trei metri şi făcut din piatră cioplită, cu o fâşie largă de iarbă cosită între el şi copaci.

Le făcu semn din nou să se oprească şi să stea ascunşi şi ieşi la loc deschis, căutând un loc anume. ÎI găsi fără multe probleme şi îi chemă. Mai înainte de-a ajunge lângă ea, începuse deja să se caţăre, picioarele şi mâinile ei găsind cu uşurinţă ridicături şi crăpături şi sprijin, unele naturale, altele inteligent construite ca să facă urcuşul uşor.

Luna intră într-o porţiune senină de cer şi el se simţi gol şi începu să urce mai repede. Când ajunse în vârf, ea era deja la jumătate de partea cealaltă. Trecu peste coama zidului şi descoperi sprijin pentru picioare şi rămase aplecat la umbra zidului, aşteptându-l pe Gueng. Neliniştea lui crescu până când îi văzu umbra ţâşnind de sub copaci şi ajungând fără probleme la piciorul zidului. Coborâşul fu mult mai dificil şi alunecă şi căzu ultimii doi metri. Înjură şi privi îndelung înjur ca să se orienteze. Ea se afla deja dincolo de drumul care înconjura domeniul, îndreptându-se spre o ridicătură stâncoasă de pe coasta abruptă a muntelui, la două sute de metri mai departe. În jos şi către stânga se zărea o parte a Tabrizului şi flăcări de partea cealaltă a oraşului, lângă aeroport. Se auzeau focuri depărtate de armă.

Gueng ateriza perfect lângă el, rânji şi-i făcu semn înainte. când ajunseră la ridicătură, ea dispăruse.

- Johnny, aici!

Zări mica crăpătură din stâncă şi înainta. Era loc îndeajuns cât să se strecoare. Aşteptă până când veni şi Gueng, apoi trecu prin deschizătură în întuneric. Mâna ei apăru şi-l călăuzi către o latură. ÎI chemă pe Gueng şi făcu acelaşi lucru şi pentru el, apoi trase o perdea groasă de piele peste deschizătură.

Ross căută în raniţă lanterna, dar mai înainte de-a o găsi, se aprinse un chibrit. Azadeh ferea flacăra cu palma făcută căuş. Îngenunche şi aprinse luminarea aflată într-o nişă.

Aruncă iute o privire în jur. Perdeaua de la intrare părea destul de groasă ca să nu treacă lumina, peştera spaţioasă, călduroasă şi uscată; pături, covoare vechi pe pământ, câteva ustensile pentru băut şi mâncat, nişte cărţi şi jucării pe un raft natural.

Ah, ascunzătoarea unui copil, se gândi şi îşi întoarse privirile către ea.

Stătea îngenuncheată lângă lumânare, cu spatele către el şi, când trase chadorul de pe cap, deveni din nou Azadeh.

- Uite...

Îi întinse nişte apă din plosca sa. O primi bucuroasă, dar îşi feri ochii. Aruncă o privire scurtă către Gueng şi citi ce era în mintea lui.

- Azadeh, te deranjează dacă stingem lumina? Acum, că ştim unde suntem... şi putem trage draperia ca să vedem şi să auzim mai bine. Am o lanternă dac-o fi nevoie.

- O, da. Da, desigur. Se-ntoarse înapoi la luminare.

- O, numai o clipă, iartă-mă.

Pe raft, nebăgată în seamă, era o oglindă. O ridică şi se privi cu atenţie, displăcându-i ceea ce vedea: şiroaiele de sudoare şi ochii umflaţi. Îndepărtă la iuţeală nişte urme, luă pieptenul şi-şi aranja părul cât de bine putu. O ultimă verificare în oglindă şi stinse lumina.

- Iartă-mă, spuse.

Gueng trase draperia la o parte şi ieşi prin crăpătură, rămânând afară, ascultând. Focuri de armă dinspre oraş. câteva clădiri arzînd lângă singura pistă a aeroportului, jos, către dreapta. Nici o lumină în zona aeroportului şi foarte puţine în oraşul propriu-zis. câteva faruri de maşini pe străzi. Palatul încă întunecat şi tăcut. Nu simţea nici o primejdie. Se întoarse înapoi şi-i spuse lui Ross ce văzuse, vorbind gurkali.

- Ar fi mai bine să stau afară. E mai sigur. Nu prea e timp, sahib.

- Da.

Ross auzise neliniştea din glasul lui, dar nu comentă. Ştia motivul.

- Eşti teafără, Azadeh? întrebă în şoaptă.

- Da, acum sunt. E mai bine în întuneric. Iartă-mă că arăt în halul ăsta, dar acum e mai bine.

- Ce e cu toate astea? Şi unde ţi-e bărbatul?

Folosi cuvântul deliberat şi-o auzi mişcând în întuneric.

- Chiar imediat după ce ai plecat, noaptea trecută, a venit Cimtarga cu un paznic şi i-a spus lui Erikki că trebuie să se-mbrace şi să plece imediat. Omul ăsta, Cimtarga, a spus că-i pare rău, dar era o schimbare de plan şi voia să plece imediat. Iar eu, eu eram chemată la tata, imediat. Mai înainte de a intra în camera lui l-am auzit dând porunci ca voi doi să fiţi prinşi şi dezarmaţi imediat după răsăritul soarelui.

Vocea ei era încordată.

- Plănuia să trimită după voi amândoi, să discute plecarea voastră mâine, dar lângă fermă aveaţi să fiţi atraşi într-o capcană, legaţi, puşi într-un camion şi trimişi în nord.

- Unde-n nord?

- La Tbilisi.

Ea continuă grăbită, cu glas nervos.

- Nu ştiam ce să fac. N-aveam cum să vă avertizez. Sunt păzită la fel de atent ca şi voi şi ţinută departe de ceilalţi. Când l-am văzut pe tata, mi-a zis că Erikki n-o să se-ntoarcă vreo câteva zile, că astăzi el, tatăl meu, avea să plece într-o călătorie de afaceri la Tbilisi şi că... că o să mă duc cu el. A spus... a spus că o să lipsim două sau trei zile şi că până atunci... Erikki o să fie terminat şi după aceea o să ne-ntoarcem la Teheran.

Sta gata să izbucnească în lacrimi.

- Sunt atât de speriată! Sunt atât de speriată că s-ar putea să i se-ntâmple ceva lui Erikki...

- Erikki o să se descurce foarte bine, spuse fără să-nţeleagă ce era cu Tbilisi, încercând să hotărască în privinţa Hanului.

Îşi amintea mereu de Vien. "încrede-te în Abdullah cu ochii închişi şi nu crede minciunile despre el"! Şi totuşi iată că Azadeh spunea exact contrariul. O privi fără s-o zărească, urând întunericul, dorind să-i vadă chipul, ochii, gândindu-se că poate ar fi putut citi ceva în adâncul lor. Aş vrea din tot sufletul să-mi fi spus toate astea de partea cealaltă a afurisitului ăluia de zid sau la colibă. Se simţea din ce în ce mai nervos.

- Christoase, santinela! Azadeh, santinela, ştii ce s-a-ntâmplat cu ea?

- O, da, eu... am mituit-o, Johnny! Am mituit-o ca să plece o jumătate de oră. Era singurul fel în care puteam... Era singurul fel!

- Sfinte Dumnezeule! murmură."Poți să te-ncrezi în el?

- O, da. Aii este... e cu tata de ani de zile. Îl cunosc de când aveam şapte ani şi i-am dat peşcheş nişte bijuterii - de-ajuns pentru el şi familia lui ani de zile. Dar, Johnny, mă-ngrijorează Erikki. Sunt atât de îngrijorată!

- N-ai de ce, Azadeh. Nu a spus Erikki că s-ar putea să-l trimită în apropierea garniţei cu Turcia? adăugă încurajator, grăbit s-o vadă înapoi în siguranţă. Nu pot să-ţi mulţumesc îndeajuns pentru că ne-ai avertizat! Haide! Întâi ar trebui să te trimitem...

- O, nu, nu pot! explodă ea. Nu înţelegi? Tata o să mă ducă în nord şi n-am să mai scap niciodată de-acolo! Niciodată! Tata mă urăşte şi-o să mă lase cu Mzytryk. Ştiu c-o s-o facă! Ştiu!

- Dar cum rămâne cu Erikki? Nu poţi pur şi simplu să fugi...

- O, ba da, trebuie, Johnny! Trebuie! Nu-ndrăznesc să aştept! Nu-ndrăznesc să mă duc la Tbilisi. E mult mai sigur pentru Erikki dacă fug acum. Mult mai sigur!

- Ce spui? Nu poţi să fugi chiar aşa! Asta-i o nebunie! Să zicem că Erikki se-ntoarce la noapte şi află că eşti plecată...

- I-am lăsat un bilet. Ne-am înţeles că în caz de urgenţă să-i las un bilet într-un loc tainic din camera noastră. N-aveam nici un alt mod de a comunica unul cu altul dacă tata ar fi făcut ceva cât timp el era plecat. Erikki o să afle. Şi mai e ceva: astăzi, în jurul prânzului, tata se duce la aeroport. Trebuie să primească pe cineva care soseşte c-un avion. Cineva de la Teheran, nu ştiu cine e sau despre ce vor vorbi, dar cred că ai putea... poate ai reuşi să-i convingi să ne ia înapoi la Teheran, sau ne-am putea strecura la bord, sau tu ai putea să-i forţezi să ne ia...

- Eşti nebună! spuse furios. Asta-i nebunie, Azadeh! E nebunie să fugi şi să-l laşi pe Erikki! De unde ştii că nu-i chiar aşa cum a zis tatăl tău? Pentru Dumnezeu, spui că Hanul te urăşte! Dumnezeule, dacă fugi aşa, indiferent dacă te urăşte sau nu, o să crape de furie! Şi oricum îl primejduieşti pe Erikki şi mai mult.

- Cum poţi să fii atât de orb? Nu vezi? Câtă vreme sunt aici, Erikki n-are nici o şansă, nici una. Dacă nu sunt aici, Erikki trebuie să se gândească numai la el. Dacă ştie că sunt în Tbilisi, o să se ducă acolo şi e pierdut. Nu vezi? Eu sunt momeala! în numele lui Allah, Johnny, deschide ochii! Te rog, ajută-mă!

O auzi plângând - încetişor, dar totuşi plângea. Asta nu făcu decât să-i crească furia. Sfinte Dumnezeule, nu pot s-o iau cu mine! E imposibil să fac asta, ar fi o crimă. Dacă ceea ce spune despre Han e adevărat, în câteva ore o să se ţeasă în jurul nostru o o adevărată plasă şi suntem norocoşi dacă apucăm asfinţitul. Plasa e deja pregătită. Pentru Dumnezeu, gândeşte-te! E o prostie afurisită toată fuga asta.

-Trebuie să te-ntorci, e mai bine, spuse.

Plânsul încetă.

- Insha Allah, spuse ea cu un glas schimbat. Cum spui tu, Johnny. E mai bine să plecaţi repede. N-aveţi prea mult timp. Pe unde-o luaţi?

- Nu ştiu.

Era bucuros că întunericul îi ascundea chipul. Dumnezeule, de ce trebuie să fie Azadeh? Haide, o să te ducem înapoi!

- Nu-i nevoie. Am să stau aici o vreme.

Simţi nota falsă din glasul ei şi nervii se încordară şi mai mult.

- Ai să te-ntorci înapoi, trebuie!

- Nu, spuse ea sfidătoare. N-o să mă pot întoarce niciodată. Rămân aici. N-o să mă găsească. M-am mai ascuns aici şi-nainte. Odată am stat aici două zile. Sunt în siguranţă aici. Nu-ţi face griji pentru mine. O să fie bine. Voi plecaţi. Asta trebuie să faceţi.

Exasperat, reuşi să-şi controleze impulsul de a o trage în picioare şi se sprijini de peretele peşterii. Nu pot s-o las aici, nu pot s-o târăsc înapoi împotriva dorinţei ei, nu pot s-o iau cu mine. Nu pot s-o părăsesc, nu pot s-o iau cu mine. O, poţi s-o iei cu tine, dar pentru cât timp? Şi după asta, când o să fie prinsă, e înhăitată cu voi, nişte sabotori, şi Dumnezeu ştie de ce altele or s-o acuze şi pentru asta, aici, femeile se omoară bătându-le cu pietre.

- Când o să descopere că lipsim şi dacă şi tu ai să lipseşti, Hanul o să ştie că ne-ai ajutat. Dacă rămâi aici, până la urmă o să te găsească şi oricum Hanul ştie că tu ne-ai ajutat şi asta o să facă lucrurile mai rele ca niciodată, pentru tine şi pentru soţul tău. Trebuie să te-ntorci!

- Nu, Johnny. Sunt în mâinile Iui Allah şi nu mi-e teamă.

- Pentru Dumnezeu, Azadeh, foloseşte-ţi capul!

- O fac. Sunt în mâinile lui Allah. Ştii asta. N-am vorbit despre asta acolo, în Ţinuturile înalte, de zeci de ori? Nu mi-e teamă. Lasă-mi o grenadă, ca cea pe care i-ai dat-o lui Erikki. Sunt în siguranţă în mâinile lui Allah.. Te rog, pleacă acum.

În cealaltă viaţă ei discutaseră deseori despre Dumnezeu. Pe vârful unui munte, în Elveţia, e uşor şi ceva obişnuit şi nimic de care să te ruşinezi. Nu faţă de iubita ta, care cunoştea Coranul şi putea să citească araba şi se simţea foarte apropiată de Infinit şi credea în Islam fără şovăire. Aici, în întunericul peşterii, nu era acelaşi lucru. Nimic nu mai era la fel

- Insha Allah să fie. Şi hotărî.

- Ne-ntoarcem cu toţii, tu şi cu mine, şi o să-l trimit pe Gueng mai departe.

Se ridică.

- Aşteaptă!

O auzi ridicându-se, apoi îi simţi răsuflarea şi apropierea trupului. Palma ei îi atinse braţul.

- Nu, dragul meu, spuse cu vocea ei de dinainte. Nu, dragul meu, asta l-ar distruge pe Erikki al meu, pe tine şi pe soldatul tău. Nu vezi? Sunt magnetul care-l va atrage pe Erikki spre pierzanie. Îndepărtează magnetul şi are o şansă. În afara zidurilor tatălui meu şi voi aveţi o şansă. Când o să-l vezi pe Erikki, spune-i... spune-i... Ce să-i spun? se întreba.

Prin întuneric, îi apucă mâna simţindu-i căldura. Se întorseseră înapoi în timp, împreună în întuneric în patul cel mare, o uriaşă furtună de vară biciuind ferestrele, amândoi numărând secundele între fulgerele strălucitoare şi tunetul care se rostogolea pe coastele văilor înalte, câteodată doar o secundă sau două.

- Qh, Johnny, cred că e chiar deasupra noastră. Insha Allah, o să ne lovească!

- Nu-mi pasă, suntem împreună!

Ţinându-se de mâini ca atunci. Dar nu chiar aşa, se gândi trist. Îi duse mâna la buze şi o sărută.

- O să-i spui tu însăţi! O să-i dăm drumul mai departe împreună. Eşti gata?

- Vrei să spui, o să plecăm de-aici împreună?

- Da.

După o pauză, ea spuse:

- Mai întâi întreabă-l pe Gueng.

- El face ce spun eu.

- Da, desigur, dar te rog întreabă-l. Fă-mi o favoare, te rog!

Se duse până la gura crevasei. Gueng stătea sprijinit de stâncă. Mai înainte de a putea spune ceva, Gueng zise încetişor în gurkali:

- Nici o primejdie încă, sahib, aici afară.

- Ah, ai auzit?

- Da, sahib.

- Ce crezi? Gueng zâmbi.

- Ce cred eu, sahib, nu înseamnă nimic, nu are nici o importanţă. Karma e karma. Am să fac ce-ai să spui.

  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   53

Дадаць дакумент у свой блог ці на сайт

Падобныя:

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconChaire «James McGill» d’étude du discours social
«James McGill» d’étude du discours social (The James McGill Professorship of Social Discourse Theory) pour deux mandats consécutifs,...

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconДжэймс Дуглас Морысан / James Douglas Morrison
Джэймс Дуглас Морысан/ James Douglas Morrison (1943 – 1971) – Амерыканскі паэт, эсэіст, аўтар песняў, вакаліст гурта The Doors. Як...

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconДжэймс Дуглас Морысан / James Douglas Morrison
Джэймс Дуглас Морысан/ James Douglas Morrison (1943 – 1971) – Амерыканскі паэт, эсэіст, аўтар песняў, вакаліст гурта The Doors. Як...

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconFeel da bounce vol. 3

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconVol. 11, No. 13/14, July 2010

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconSalis, Vol. 66, No. 3, September, 2006

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconSalis, Vol. 59, No. 1, March, 1999

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconSalis, Vol. 63, No. 3, September, 2003

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconUnisist newsletter Vol. 23 N°2 page

James Clavell Vârtejul Vol. 2 iconTemps de vol depuis Paris

Размесціце кнопку на сваім сайце:
be.convdocs.org


База данных защищена авторским правом ©be.convdocs.org 2012
звярнуцца да адміністрацыі
be.convdocs.org
Галоўная старонка